duminică, 2 aprilie 2017

Istorie surprinzătoare

Cum a primit Ştefan cel Mare două cetăţi în Transilvania din partea duşmanului său, Matia Corvin, regele Ungariei…


În vara anului 1467, domnitorul moldovean Ştefan cel Mare a desfăşurat o acţiune militară în Secuime, intenţia sa fiind aceea de a-i ridica pe secui împotriva regelui ungar, Matia Corvin. Nemulţumiţi de taxele mare impuse de Matia, oraşele săseşti s-au răsculat, revolta lor fiind înfrântă însuşi de regele maghiar aflat în fruntea armatei sale. După ce a înăbuşit răscoala secuilor, Matia Corvin a strâns o armată, care din spusele istoricilor ar fi fost formată din nu mai puţin de 40.000 de oşteni, hotărât să se răzbune de voievodul moldovean. Aflând de faptul că armata ungară se apropie, Ştefan a adunat şi el 12.000 de răzeşi, lupta dintre oştile celor doi conducători dându-se în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, la Baia.


Deşi era inferiori numeric, oştenii lui Ştefan cel Mare au reuşit să-i învingă pe maghiari, după ce au incendiat oraşul Baia, fapt ce a luat prin surprindere armata condusă de Matia Corvin. În bătălie, ar fi fost rănit până şi regele maghiar, care ar fi fost lovit cu trei săgeţi şi o lance.
În vara anului 1475, de frica unui atac al turcilor, Ştefan cel Mare s-a împăcat cu regele ungar Matia Corvin. Acesta din urma s-a angajat să-l sprijine pe voievodul moldovean în eventualitatea unui atac venit din partea otomanilor. Mai mult, Matia Corvin i-a oferit lui Ştefan Cetatea Ciceu şi Cetatea de Baltă.
Cele două cetăţi au rămas în posesia Moldovei timp de aproape 100 de ani de zile, până la sfârşitul celei de-a doua domnii a voievodului Alexandru Lăpuşneanu (1564 – 1568).

Un model pentru Roșia Montană – Cum a învins un orășel din Columbia o multinațională care vroia să exploateze aur în valoare de 35 miliarde de dolari!

http://www.gandul.info/international/ce-ii-deranjeaza-cel-mai-mult-pe-bulgari-la-romanii-care-vin-in-vacanta-statiunile-noastre-nu-au-fost-construite-pentru-asa-ceva-16216738

http://mp3pleer.online/mp3/lass-mich-in-dein-leben-helene-fischer-cover.html

http://www.emp3free.co/mp3/helene-fischer-**-lass-mich-in-dein-leben-**/

http://mp3.sc/search/Helene%20Fischer%20-%20Lass%20mich%20in%20dein%20Leben

http://zippyaudio2.com/lass-mich-leben

http://naitimp3.ru/search/?query=helene_fischer_ich_will_immer_wieder


Du, fühlt Dich frei, und hast Angst Dich festzulegen 
Die Vernunft, sie spricht dagegen, Risiko, viel zu hoch. 
Du, brauchst nur Dich, und im Alleingang suchst Du Wege 
Ja es trifft mich in der Seele, sag wieso: 

Lass mich in Dein Leben, 
tief in Deine Seele sehn 
Du bist doch irgendwie der andere Teil von mir. 
Lass mich doch einfach in Dein Leben, 
will den Mann in Dir verstehen. 
In Deinem Herzenslabyrinth ist eine Tür. 
Sie Führt zu Dir .

Du, ich kenn Dich, 
und auch ich hab meine Wunden 
hab zurück zu mir gefunden 
denn die Zeit, ja sie heilt 
Du, hör mir zu, ich glaub wir beide könnten fliegen 
Hab nie aufgehört zu Lieben, 
Dich allein.

Lass mich in Dein Leben 
Tief in Deine Seele sehn 
Du bist doch irgendwie der andere Teil von mir. 
Lass mich doch einfach in Dein Leben 
Will den Mann in Dir verstehen 
In Deinem Herzenslabyrinth ist eine Tür 
Sie führt zu Dir. 

Lass mich in Dein Leben 
Tief in Deine Seele sehn 
Du bist doch irgendwie der andere Teil von mir. 
Lass mich doch einfach in Dein Leben 
Will den Mann in Dir verstehen 
In Deinem Herzenslabyrinth ist eine Tür 
Sie führt zu Dir.







0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More